Lade Inhalt...

Unele Aspecte ale Modelarii in Fizica. Some Aspects of Modeling in Physics

Wissenschaftlicher Aufsatz 2018 30 Seiten

Physik - Sonstiges

Leseprobe

Dan ŞERBĂNESCU[1]

ABSTRACT: The development of models in Physics follows, in the author’s opinion, a process taking place in various phases for a given adopted paradigm. The paradigms in their turn are defined by a set of fundamental characteristics considered for a physical system, called syzygies. The process of models building is therefore of fractal type, takes place step by step with a certain transition matrix between phases and it is asymptotical. However, we can identify only the characteristics of the asymptotic state, but not the description of the state itself. As an example of one consequence of such an approach, there might be considered that, there is a similar convergence process of knowledge for the modeling of intersections of various parts of a universe (real or imaginary) and / or different universes. An approach relying on various assumptions, mainly on the fact that the physicst objects and its models are topological spaces. This approach is also used to identify important issues for the study of energy and matter from Physics perspective. It is also proposed to consider the change of the scientific method paradigm “Discours sur la méthode'" to “Discours sur la création de la réalité ” as a guiding characteristic of the new approaches needed to unlock the present contradictions in the Physicst models.

Key words: Models, Paradigms, Syzygy, Trans and Interdisciplinary Approaches, Fractals. Octonions, Topological Space, Physics, Beliefs

1. INTRODUCERE

Abordarea de faţă este prezentată în lucrări anterioare (de exemplu metoda MAD-STAR de descriere a succesiunii de teorii / modele, paradigme în lumea Fizicii[2] generalizată şi inclusă ulterior în metoda ITAKE[3] - O Abordare Integrată pentru descrierea Cunoaşterii şi Existenţei - InTegrated Approach for description of Knowledge and Existence). Abordarea propusă este una trans şi interdisciplinara[4] şi un exemplu de construire de spaţii specifice ale realităţii fizice[5]. Ea pleacă de la următoarele premise şi constatări:

- Modelele Fizicii şi evoluţia lor, în special cea din ultimul secol în cazul mecanicii cuantice şi a teoriei relativităţii, sunt expresia unor evoluţii uimitoare şi, în toate cazurile, neprevăzute.
- Deşi de regulă se invocă resorturile interne de schimbare ale Fizicii însăşi şi/sau cele ale lumii înconjurătoare, în explicarea succesiunii acestor modele, totuşi au existat mereu opinii contrare şi, se pare că aceste curente se accentuează în lumina ultimelor evenimente din lumea Fizicii cuantice, care susţin fie că:

- aceste modificări sunt pur şi simplu aleatoare şi într-un proces de paraconsistenta logică, sau
- există resorturi combinate mult mai complexe decât cele menţionate anterior, legate şi de modul în care omenirea îşi construieşte în general cunoaşterea asupra lumii.

Aceste premise generează şi întrebarea dacă “înlocuirea unor modele cu altele în Fizică sunt o urmare a întâmplării sau există un mecanism (intern) ale carui detalii ar trebui studiate”. Lucrarea prezintă abordarea propusă de autor pentru a da un răspuns la această întrebare, astfel încât să se poată ajunge la o mai bună înţelegere asupra modului în care aceste modele din Fizică se schimbă şi, dacă se poate, să se anticipeze direcţia noilor schimbări.

2. PREZENTAREA ABORDĂRII PROPUSE

Abordarea propusă porneşte de la ipoteza schimbării modelelor fundamentale in Fizică prin schimbările de paradigme.

Ea are ca obiectiv să explice mai în detaliu felul în care se trece de la un anumit model la altul. Astfel, se propune ca acest proces al schimbării modelelor în Fizică să considere că acest mecanism are următoarele aspecte dominante, ce constituie si ipoteze de bază ale noii construcţii:

1. Modelele în Fizică sunt sub semnul unor paradigme[6]. Influenţa unei paradigme asupra modelelor se manifestă pe parcursul transformării acestor modele şi trecerii lor prin mai multe faze pentru o paradigmă dată. Schimbarea modelelor guvernate de paradigme în cadrul unui proces ce trece prin mai multe faze se face după o matrice de tranziţie prezentată antcrior[7] [8] [9] [10]. Aceste schimbări şi adoptarea de noi modele sunt legate de noţiunile şi metodele cu care operează domeniul Fizicii şi de specificul acestor tranziţii:

i. Se porneşte de la constatarea că noţiuni ca materie, mişcare, viteză, forţă etc. au fost utilizate cu conţinut diferit de la o paradigmă la alta (aristioteliană, newtoniană, einsteiniana etc.) şi depind de modul în care acestea sunt şi rămân în concordanţă cu faptele / experimentele.
ii. Relaţia fundamentală în Fizică, de a raporta modelele la experiment, la fapte măsurabile, cunoştinţele (teorii, modele etc) dobîndite, observabile (de catre un observator - fizicianul ca entitate şi comunitate în ansamblu) este una necontestată de la Galileo încoace si este bazată pe metoda ştiinţifică dată de cartezianul Discours sur la méthode. Cu toate acestea, în prezent, când Fizica cuantică şi Fizica modernă întâmpină noi provocări, o nouă paradigmă a metodei ştiinţifice (Discours sur la création de la réalité) a fost propusă de autor, ca fiind mult mai bine adaptată la noile abordări ale Fizicii modeme[11] şi care poate da un impuls puternic căutării de soluţii.

a. în acest context, dacă nu pentru diverse ştiinţe, cel puţin în Fizică, este de o maximă actualitate dezbaterea asupra adoptării unei noi metodei ştiinţifice, şi anume a uneia care să ia în consideraţie faptul că studiul sistemelor fizice caracterizate de nivele de energie din ce în ce mai înalte se face prin dezvoltarea de modele în care nu se pot separa obiectul fizic (în sens clasic, adică existent independent de observator) şi observator/fizicianul.
b. Acesta este un rezultat tulburător, dar incontestabil cel puţin până în prezent, al Fizicii cuantice, care a avut un impact deosebit asupra lumii Fizicii.
c. Modelele Fizicii moderne elaborate pentru studiul surselor de energii, din ce în ce mai mari (este vorba despre creşteri de zeci, sute şi, cum se cunoaşte până în prezent, chiar mii de ordine de mărime) faţă de ce era cunoscut la nivelul modelelor de acum două secole {de exemplu energia nucleară, energia diverselor nivele cuantice şi subcuantice ale particulelor, energiile pe care le descoperim in Cosmos), creează modele, care sunt Realităţi ale lumii Fizicii, întrucât în ele coexistă obiectul de studiat cu cel ce îl studiază.
d. Acesta este sensul afirmţiei anterioare cum că, in Fizică, cel puţin, suntem în faţa unei schimbări de paradigmă în metoda ştiinţifică, de la abordarea carteziană la cea propusă de autor (Discours sur la création de la réalité ). In anexă se prezintă exemple ale impactului unei astfel de abordări pentru sisteme de surse de energie de diverse nivele.

2. Resorturile interne prin care se rezolvă situaţii de aparentă inconsistenţă logică (binară) a cunoştinţelor din Fizică, bazate pe anumite modele si paradigmele lor au, in opinia autorului o cauză internă mai profundă şi aflată dincolo de metodele şi noţiunile din Fizică. Această cauză pleacă de la idei non-Fizice, venitte din fondul general cultural şi/sau de abordare artistică a realităţii, numite in acest context « credinţe », cu conotaţia că sunt idei profunde, prezente in matricea observatorului fizician fără ca acesta/aceştia să realizeze acest lucru.

Este o veche dilemă a independenţei psihologice a cercetării în general şi în Fizică în particular, dar in acest context ea este formulată considerând că observatorul(ii) iau toate măsurile să limiteze / elimine aceste efecte, nereuşind însă în opinia noastră. Aceasta nereuşită este de fapt sursa de noi idei, care deblochează impasul atins de anumite metode de a explica noi experimente şi este generatoarea de noi credinţe profunde. Aceste noi credinţe alimentează crearea de noi paradigme si modele bazate pe acestea.

în ceea ce priveşte mecanismul prin care De exemplu, trecerea de la « credinţa » viteză-cauză a mişcării la acceleraţia - cauză a mişcării a dus la schimbarea in acceptarea modelelor nu după consistenţa logică, ci după modul - adecvat sau nu - de a explica un experiment, aducând experimentul la rangul de arbitru absolut al cunoaşterii in Fizică, verificator al realităţii (create independent de observator şi reflectate în modele). Autorul a propus în lucrări anterioare că procesul de schimbare al modelelor este dominat de un număr finit de stări, care sunt parcurse de nenumărate ori dupa o matrice de tranziţie bine definită. Ca rezultat se ajunge la un spaţiu topologic ale cărei limite definesc spaţiul acceptat înfăşurător al modelelor in cadrul unei paradigme date. Sunt nouă faze de acestui proces, fără a lua în consideraţie faza de resetare a întregului proces de căutare de soluţii la inconsistenţele logice şi/sau inadecvabilitatea tipului de logică utilizate (binară, modală probabilista sau cuantică, considerate ca specifice obiectelor fizice de studiat) datorată inconsecvenţelor faţă de experiment ale modelelor. Trecerea dintr-0 stare in alta este dată de soluţia "ex-domeniu al Fizicii ”, care dă o noua « credinţă » pentru a se ieşi din impasul de cunoaştere dat de modelele fizice in vigoare la faza anterioară pentru o paradigmă dată. în exemplul de la punctul de mai sus, trecerea de la faza modelelor aristoteliene la cele galileene s-a făcut, în opinia noastră, datorită schimbării « credinţei » infailibilităţii raţionamentului logic, în lipsa/uneori în ciuda evidenţelor experimentale/faptice şi a dus la absolutizarea rolului de arbitru al observaţiei / faptelor / experimentului în confirmarea de modele. Această schimbare a avut loc datorită unei « sifonări » de idei /atitudini de cunoaştere noi, venite din zona aplicaţiilor practice şi a ramurilor declarate ca « non ştiinţe » (şi considerate "inferioare” raţionamentelor logice din Fizică), mai precis din zona patrimoniului cultural, « al bunului simţ », s-ar putea spune, al vieţii cotidiene. Rezumând prezentarea fazelor prin care trece un set de modele ale Fizicii, definit in cadrul unei anumite paradigme, se propune considerarea unui număr fix de faze definitorii. Acestea descriu procesul suferit de modelele definite într-0 paradigmă dată. Aceste faze definitorii sunt, în opinia autorului, următoarele:

- Grupul de faze prin care se cristalizează obiectul de studiat şi se definesc obiectivele acelei ramuri şi/sau se reevaluază cele ale Fizicii în general.

- Faza iniţială, cea in care obiectul de studiat este văzut unitar şi se caută soluţii/explicaţii pentru un întreg. "Credinţa” că există soluţii unitare globale pentru orice este puternică şi ajută la definirea obiectului de studiu, dar creează stagnare în cunoaştere.

De exemplu in teoria atomista formulată de antici nu s-a câştigat teren, în opinia noastră, nu în primul rând din lipsa de experimente, ci a modului în care aceşti atomi erau definiţi (vag, gândiţi a fi identici si prezenţi peste tot într-un mod nediferentiat). De aceea utilizarea chiar de categorii mai degrabă filozofice, decât specifice Fizicii, aşa cum o cunoaştem azi, deşi antichitatea a dat o primă definiţie a Fizicii, a considerat orice obiect de studiu al Fizicii ca fiind un întreg nediferenţiat şi a utilizat ca metodă de raţionament construcţii logice binare pentru descrierea lor.

Această metodă ştiinţifică consacrată de la Aristotel pentru o perioadă de aproape două mii de ani as-a bazat pe "credinţa” că adevărul se stabileşte în funcţie de corectitudinea logică (binară) a modelului. în această perioadă s-au inventariat şi dezvoltat o multitudine de interpretări şi reluări în Fizică ale temelor aristoteliene (de exemplu conceptul conform căruia deplasarea mecanică este posibilă doar dacă o forţă acţionează continuu asupra unui obiect, din model lipsind complet noţiunile de viteză şi inerţie dovedite idterior experimental începând cu Galillei), ceea ce a creat un bagaj mare de cunoştinţe, dar care s-a dovedit incapabil să explice rezultate practice şi măsurători noi astronomice.

- Faza a doua este cea in care se dezvoltă o abordare dualistă, considerându-se obiectul de studiat si explicaţiile Fizicii ale comportării sale ca fiind într-una dintre două posibile alternative obţinute din negare logică (într-0 logică bivalentă). Această abordare duce la imposibilitatea explicării unor fapte/experimente care nu se încadrează in nici una dintre categoriile ce se neagă reciproc. Se dovedeşte astfel că nu este productiv să presupunem «contraria non contradictoria sed complementa sunt », cum a încercat de exemplu Niels Bohr şi şcoala de la Copenhaga să explice dualismul undă - particulă. Acceptarea sau neacceptarea întregii propoziţii, care rămâne tot în aria de aplicabilitate a unei gândiri binare, nu a putut duce la găsirea de soluţii pentru contradicţiile dintre mecanica clasică si cea cuantică.

Devine necesară o schimbare a «credinţei», care creează această stagnare, cea a posibilităţii existenţei de explicaţii contradictorii valide, dar într-0 descriere făcută în altă logică decât cea binară şi/sau căutarea de noi criterii de recunoaştere a adevărului în Fizică.

- în faza a treia se trece la o abordare orientată spre interpretări şi metode bazate pe răspunsuri multiple valide, într-0 logică modală - căutarea unei a treia căi, care să poată da răspunsuri recunoscute de noul arbitru al adevărului în Fizică, experimentul/faptele observabile, de către cel ce cunoaşte şi comunitatea sa.

Căutarea unei a treia soluţii duce la găsirea multor astfel de "a treia soluţie posibilă”. Dar «credinţa» punerii de acord a unor interpretări contradictorii bivalent cu abordări modale duce la un haos explicativ şi multe neconcordanţe cu experimentul, cum se întâmplă continuu în cavalcada de modele avansate pentru unificarea teoriilor Fizicii cuantice. Exemple de căutare a “celei de a treia căi” (pentru care detaliile modelelor sunt abundente în literatură, însă o perspectivă epistemologică a acestora se prezintă într-o lucrarea anterioară a autondui[12] ) sunt:

- modelul dezvoltat pentru introducerea conceptului de moment magnetic al electronului, un concept introdus de savantul român Ştefan Procopiu,
- avansul deosebit creat în înţelegerea forţelor nucleare prin dezvoltarea unei teorii cu o abordare relativistă a interaţiunilor nucleare, ducând la fundamentarea căutării şi găsirii unor noi particule (mezon pi) datorat lui Alexandru Proca.

Cu tot avansul abordărilor care să caute a treia cale, ele nu au rezolvat contradicţiile crescânde din Fizica cuantică şi dilemele actuale ale căutărilor pentru teorii unificatoare. Devine astfel necesară eliminarea acestei "credinţe” şi trecerea în abordarea specifică unui nou grup de faze:

- Grupul doi de faze : prin care se urmăreşte consolidarea definirii obiectului de studiu,

inventarierea şi fixarea metodelor si modelelor care au avut succes până la acest moment în a explica cât mai mult din obiectivele de studiu propuse în primul grup de faze

- Acest grup începe cu faza a patra, cea a consolidării modelelor şi metodelor de descriere a acestora, care dau explicaţii confirmate într-un fel sau altul şi pot face predicţii asupra evoluţiei obiectului de studiu. « Credinţa » că o consolidare şi o recunoaştere a modelelor existente poate ajuta la găsirea de răspunsuri domină această fază. Dar această « Credinţă » nu reuşeşte să elimine contradicţiile şi devine necesară schimbarea ei.
- Atunci se caută soluţii specifice unei alte faze, faza a cincea. în aceasta fază, intr­un imbold (de multe ori nemărturisit) se caută soluţii apelându-se la intuiţie şi capacitatea de a vedea intuitiv care dintre explicaţiile existente se potrivesc faptelor. Spontaneitatea celui care cercetează şi credinţele sale pot aduce adevărate revoluţii, cum a fost cazul încercărilor geniale de a imagina cum vede lumea/miscarea (adică obiectul însuşi de cunoaştere al Fizicii) o rază de lumină care « călătoreşte » cu un vehicul cu viteză apropiată de viteză apropiată de viteza ei. S-a folosit astfel o «credinţă» de cunoaştere de tip empatie, specifică in opinia noastră cunoaşterii artistice, dar care a reconstruit din temelii « credinţa » cunoaşterii prin construcţii interne proprii ale Fizicii şi a produs o a doua mare revoluţie in Fizică, cea relativistă a lui Einstein.

De remarcat că trecerea dintr-0 fază in alta nu este liniară şi ascendentă. Există, aşa cum s-a arătat anterior o matrice a trecerii intre diverse faze, de la un nivel la altul « sus » sau « jos », intr-o mişcare de idei continuă. Efectul de revenire la bazele Fizicii s-a petrecut la toate marile momente ale acesteia. Din această perspectivă, în opinia noastră, putem vorbi mai degrabă de evoluţia Fizicii decât de progresul acesteia. Cu toate succesele acestei abordări, s-a dovedit că intuiţia, chiar şi a celor care au experimentat-o genial, ne poate juca feste în emiterea de noi teorii, şi astfel apare necesitatea unei abordări specifice altor faze.

- în faza a şasea se consolidează cunoştinţele dobândite şi modelele construite, dintr-0 perspectivă mai largă decât în faza a patra. Aceasta se bazează pe credinţa că acum există modele mature de cunoaştere şi că ele formează un set complet de descriere a obiectului de studiu, chiar dacă fiecare model are limite de aplicabilitate şi nu poate fi extins. Pe de altă parte, completitudinea consolidată duce la nevoia de a generaliza modele adunate în mod eclectic. Se intră şi mai mult în conflict cu fapte şi experimente neexplicabile cu cunoaşterea dobândită până la acel moment.

Ca exemplu pentru tot acest grup de faze se pot menţiona toate premiile Nobel obţinute în Fizică în ultimii cincizeci de ani, pentru teorii care unifică diverse tipuri de interacţiuni, consolidâand şcoli de gândire, tratate şi manuale, care le studiază şi le diseminează in mod organizat.

- în grupul trei de faze se urmăreşte instituţionalizarea şi fixarea modelelor astfel încât să aibă un impact maxim în a produce noi explicaţii ale obiectului studiat

- în faza a şaptea se aşteaptă ca să fie obţinute rezultate importante de generalizare a modelelor construite pentru o paradigmă dată, în credinţa că o aplicare sistematică extinsă, cu forţe întărite, va produce mai devreme sau mai târziu aceste generalizări. Tocmai această credinţă a obţinerii de generalizări doar prin aplicarea aproximativ mecanică, automată a unor rezultate validate duce la imposibilitatea găsirii şi validării noului.
- Se ajunge astfel la nevoia de faza a opta, cea în care se contează pe schimbarea paradigmei din puterea modelelor existente in puterea instituţionalizată şi globalizată a acestor modele de a descoperi şi explica noul. Paradoxul obţinut este că instituţionalizarea şi creditarea excesivă, uneori obesesivă şi discriminatorie, exclude abordările noi si împiedică soluţionarea paradoxurilor create de neconcordanţa modelelor cu (noi) fapte / experimente. Este perioada când teoriile şi modelele dezvoltate pe baza lor se transformă în adevărate “mituri ” şi orice deviaţie de la ele este sever sancţionată şi neacceptată.
- Faza a noua este cea in care se ajunge la un fel de “narcisism” maxim al modelelor şi instituţiilor care le promovează, “narcisism” ce are loc in mijlocul unei cavalcade de fapte / experimente rămase neexplicate, în timp ce abordările novatoare sunt excluse. Este faza maximumului de paradoxuri şi crize de modelare, cea care anunţă nevoia unei noi paradigme. Aceasta duce la soluţii «extreme » pe care le numim « efectul Zarathustra », căci din interiorul sau exteriorul eşafodajului de modele ale Fizicii, construit pe o anumită paradigmă, se neagă şi se demontează tot ce există şi se reporneşte procesul de la faza întâi, pe baza unei noi paradigme.

Ca exemplu pentru grupul trei de faze se poate menţiona toată activitatea de instituţionalizare a rezultatelor Fizicii modeme, prin tmansformarea rezultatelor Fizicii din ultimul secol în adevăruri imuabile, de necontestat, susţinute instituţionalizat şi făcând imposibilă orice abordare divergentă cu metode noi propuse, sau o abordare inter şi transdisciplinara. Aceasta duce la dificultăţi în explicarea unor fenomene necunoscute şi respindgerea instituţionalizată a abordaălor noi, care nu sunt incluse în bagajul declarat recunoscusut la un moment dat.

Pentru fenomene noi sau neexplicate, cum ar fi

- energiile speciale ale fenomenelor paranormale, san
- apariţia şi /sau disparitia de surse de energie

teoriile noi sunt respinse ssitematic şi, de regulă, instituţionalizat.

O prezentare mai detaliată şi cu exemple a modului în care se pot aborda aceste cazuri este prezentată în Anexă.

In Anexă este reprezentat procesul prin care, prin trecerea dintr-0 fază în alta, într-un caz particular al modelului unui sistem energetic, descris de un anumit set de syzygy, se defineşte o matrice de tranziţie, care generează un spaţiu al stărilor posibile ale modelelor, spaţiu încadrat în interioml diverselor tipuri de poliedre, în funcţie de fazele prin care trec aceste modele.

Echivalenţa reprezentării matriciale şi a celei geometrice, sub forma unor poliedre, este conform rezultatelor mai vechi (de exemplu în[13] ) şi mai noi (de exemplu în[14] ) din matematică. în cazul prezentat în Anexă, acest poliedru este un în general un tip de icosahedron (un exemplu de descriere a icosahedronului şi aspectelor legate de geometria acestuia se poate consulta în[15] ).

Aceste rezultate din matematică confirmă faptul că reprezentările geometrice generate de astfel de matrici definesc nişte spaţii topologice; pentru acestea un anumit״sens fzic” (în sensul, de reprezentare intuitivă) ar fi că[16]:

- stările pe care le poate parcurge un model prin trecerea dintr-o fază în alta, se construiesc şi se definesc din aproape în aproape, în limita unor spaţii delimitate de tipurile de tranziţii suferite către fazele dominante
- Există o aparentă continuitate în evoluţia modelelor, iar schimbările bruşte de un set de modele la altul, prin schimbări de paradigme, are la rândid său, un set de regldi (definite de o matrice de tranziţie).

3. Pentru paradigmele pe baza cărora se construiesc modelele se aplică următoarele trei principii :

i. Adoptarea de paradigme se face pas cu pas, iar construcţia sistemelor de modele pentru o paradigmă dată defineşte un spaţiu aşteptat al modelelor, un spaţiu topologic al modelelor. Acest spaţiu este valid pentru o anumita paradigmă, intr-un anumit set de reguli de cunoaştere pentru acea realitate şi /sau set de legi valabile in (acel) univers, indiferent de existenţa / interferenţa cu alte universuri şi legile lor.
ii. Paradigmele definesc la rândul lor un set de categorii, în sensul matematic, care duc la definirea unor spaţii ale paradigmelor utilizate pentru un univers dat. Adoptarea şi evoluţia paradigmelor urmează, la rândul lor, matrici de tranziţie de tipul celor urmate de modele în cadrul unei paradigme date, aşa cum s-a aratat la punctul anterior şi este prezentat în detaliu în lucrări anterioare[17] [18] [19]. Se ajunge astfel la imaginea unui fractal al cunoaşterii care defineşte spaţiile topologice aşteptate ale cunoştinţelor Fizicii asupra
- unui anumit obiect de studiu,
- la un moment dat,
- cu un anumit set de legi,
- într-un univers dat.
Acest spaţiu tinde asimptotic către un echilibru.
iii. Deşi spaţiul topologic definit de fractalii cunoaşterii, daţi de modelele Fizicii, tind asimptotic către un echilibru, totuşi nu se poate anticipa care este starea aceea de echilibru. Se pot anticipa doar vectorii transformării către acea stare.
Cu alte cuvinte se pot anticipa caracteristici ale stărilor care asigură o evouluţie în sens de schimbare a cunoaşterii date de Fizică la un moment dat, dar nu se poate anticipa către ce anume va conduce această tranziţie.

4. Paradigmele se definesc, în această lucrare, ca fiind ideile de bază ce ghidează tot eşafodajul de teorii, modele bazate pe acestea şi de metode adoptate în Fizică pentru o anumită perioadă.

Autorul propune ca aceste seturi de noţiuni fundamentale să fie definite mai detaliat in cazul modelelor din Fizică, pe baza unor caracteristici elementare definitorii, cum ar fi: energie, masă, entropie, entropie informaţională. Aceste noţiuni definesc un set de categorii (in sensul matematic), denumite syzygy (pentru o paradigmă dată a Fizicii[20] ). Pe baza acestor syzygy definite de modele şi metode ale Fizicii prin aplicarea teorii matematice a categoriilor se construieşte spaţiul topologic al acceptabilităţii metodelor Fizicii pentru un obiect dat, să spunem intr-un caz particular al Fizicii cuantice. Dar, aşa cum s-a arătat anterior, in descrierea fazelor construirii modelelor pentru o paradigmă dată, paradigmele trebuie reluate pas cu pas, de un număr infinit de iteraţii, acesta fiind procesul dezvoltării de modele ale Fizicii. Pe de alta parte se constată o analogie intre caracteristicile acestui proces şi cele ale construirii unor spaţii topologice. în acest proces ştim că există convergenţă asimptotică, deci o metodă care va da viziuni integratoare asupra obiectelor de studiat, dar nu putem prevedea detaliile acestor metode, ci doar caracteristicile lor dominante. Bazele unei abordări integrate, care consideră că modelele Fizice constituie spaţii topologice specifice, ce reflectă natura însăşi a acestor sisteme Fizice, sunt menţionate şi în lucrări ale noastre[21] şi sunt în acord cu unele consideraţii venite recent în 2013 atât din partea unor matematicieni[22] [23] Aceste consideraţii pot susţine ideea formulată de autor începând cu 2008, că sistemele Fizice sunt descrise cel mai bine de spaţii topologice pentru că ele chiar sunt spaţii topologice[24] [25].

Un exemplu care ilustrează unele aspecte ale adoptării acestei abordări este prezentat în Anexa. Exemplul se referă la modul posibil de descriere a unor noi paradigme asupra energiei în contextul discuţiei asupra dilemelor « Univers-Multivers » sau « Realitate - Realitate virtuală - Realitate multiplă ».

5. Adoptarea de syzygy pentru a defini diverse paradigme se poate face însă nu numai în convenţiile adoptate în dezvoltarea modelelor şi metodelor din Fizică, dar şi ale celor din matematică şi/sau filozofie. Aceasta este o reflectare a situaţiei identificate de autor in schimbarea modelelor în Fizică, anume că abordările inter şi transdisciplinare pot fi o soluţie în rezolvarea contradicţiilor apărute la un moment dat în Fizică şi în definirea noilor paradigme. Aceasta duce la situaţia că, la trecerea prin diverse faze, pentru un set de syzygy dat, dezvoltarea de syzygy se face pentru modele şi metode şi din alte zone decât cea a Fizicii. Astfel se ajunge la un proces complicat de construire de modele. De exemplu, prin simplificare pentru a reprezenta această idee, se poate spune că modelele din Fizică au început cu seturi de syzygy din

- zona filozofică, aristoteliană,
- cili continuat cu fundamentarea unei abordări matematizante de tip newtonian şi
- einsteiniem.

Acum, după epuizarea unor abordări proprii Fizicii, după ce au trecut prin perioada matematizantă, suntem în pragul recunoaşterii nevoii unor definiţii de tip filozofic (de la care se aşteaptă să se rezolve dilemele actuale ale integrării tuturor modelelor Fizicii cuantice).

6. Construirea de modele în Fizică ajunge şi la întrebările legate de « univers şi sau multivers - realitate şi sau realitate virtuală, şi /sau realitate multiplă ».

Aceasta se petrece deoarece abordările « experimentaliste » au devenit o mare problemă in avansarea de noi modele, integratoare in Fizica modernă, mai ales în lumina ultimelor abordări / descoperiri din

[...]


[1] CRIFST-DLMFS

[2] Şerbănescu, D., Scientific Knowledge mid Mythology, DOI: 10.13140/RG.2.1.2447.7201 ■ SRA conference Boston, usa; Dec 2008 '

[3] Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge mid existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

[4] Nicolescu в., "Transdisciplinarity and Complexity: Levels of Reality as Source of Indeterminacy", in Determinismo e Complessità, Armando Editore, Róma, 2000, pp. 127-142, edited by F. Tito Arećcni

[5] Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

[6] Kuhn, T. s., "The Structure of Scientific Revolutions", University of Chicago Press, 1962. ISBN 0-226-45808-3

[7] Şerbănescu, D., Scientific Knowledge and Mythology, DOI: 10.13140/RG.2.1.2447.7201 ■ SRA conference Boston, USA, Dec 2008

[8] Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

[9] Şerbănescu, D., Spiridon, L. V., Some Considerations on the Lessons Learnt, from the Cavalcade of Changes in Physics’ Models, DOI: 10.5772/65414, in “Proceedings of the International Conference on Interdisciplinary Studies (ICIS 2016) - Interdisciplinarity and Creativity in the Knowledge Society", book edited by Valentina Mihaela Pomazan, ISBN 978-953-51-2768-0, Published: November 3, 2016 under cc BY 3.0 license

[10] Şerbănescu, D., o analiză a energeticii nucleare româneşti, Noema XIV, 2015, pp 285-321

[11] Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

[12] Serbănescu, D., Some Issues on Possible Connections between Creativity in Science and Technology and Old Cultural Frameworks, DOI: 10.5772/65413 in “Proceedings of the International Conference on Interdisciplinary Studies (ICIS 2016) - Interdisciplinarity and Creativity in the Knowledge Society", book edited by Valentina Mihaela Pomazan, ISBN 978-953-51-2768-0, Published: November 3, 2016 under cc BY 3.0 license

[13] Klein, Felix (1888), Lectures on the ikosahedron and the solution of equations of the fifth degree, Dover edition ISBN 978-0-486-49528-6, translated from Klein, Felix (1884). Vorlesungen über das Ikosaeder und die Auflösung der Gleichungen vom fünften Grade. Teubner

[14] Sutton, Daud (2002), Platonic & Archimedean Solids, Wooden Books, Bloomsbury Publishing USA, p. 55, ISBN 9780802713865

[15] John Baez, Who Discovered the Icosahedron? Special Session on History and Philosophy of Mathematics, 2009 Fall Western Section Meeting of the AMS, uc Riverside, November 7, 2009, http://math.ucr.edu/home/baez/week283.html

[16] Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

[17] Şerbănescu, D., Scientific Knowledge and Mythology, DOI: 10.13140/RG.2.1.2447.7201 ■ SRA conference Boston, USA, Dec 2008

[18] Şerbănescu, D., Spiridon, L.V., Some Considerations on the Lessons Learnt from the Cavalcade of Changes in Physics’ Models, DOI: 10.5772/65414, in “Proceedings of the International Conference on Interdisciplinary Studies (ICIS 2016) - Interdisciplinarity and Creativity in the Knowledge Society", book edited by Valentina Mihaela Pomazan, ISBN 978-953-51-2768-0, Published: November 3, 2016 under cc BY 3.0 license

[19] Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216 2u Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

[20] Șerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

[21] Şerbănescu, D., Scientific Knowledge and Mythology, DOI: 10.13140/RG.2.1.2447.7201 ■ SRA conference Boston, USA, Dec 2008

[22] Sneed J., The Logical Structure of Mathematical Physics, Synthese Library - D Reidel, 1971

[23] Crumpei, G., Gavriluţ, A., Crumpei Tanasă, I., Agop, M., New Paradigms on Information, Mind and Reality from a Transdisciplinaiy Perspective, Junimea Publishing House, Iaşi, 2016

[24] Baez, John c, Stay, M., Physics, Topology, Logic and Computation: A Rosetta Stone, http://math.ucr.edu/home/baez/rosetta.pdf

[25] Şerbănescu, D., "An integrated perspective on knowledge and existence", Noema XVI, iulie 2017, pp 185-216

Details

Seiten
30
Jahr
2018
ISBN (eBook)
9783668689572
ISBN (Buch)
9783668689589
Dateigröße
1.8 MB
Sprache
Rumänisch
Katalognummer
v421571
Note
2
Schlagworte
unele aspecte modelarii fizica some aspects modeling physics

Autor

Teilen

Zurück

Titel: Unele Aspecte ale Modelarii in Fizica. Some Aspects of Modeling in Physics